In weekend de obicei avem pofta de bunatati. Mai ales cand suntem acasa si afara ploua, niste gogosele aromate si calde inveselesc imediat atmosfera. Daca sunteti printre cei care cred ca gogosile sunt greu de facut si dureaza mult, cum am fost eu, aceasta reteta o sa va contrazica si veti vrea sa le repetati cat de curand.

Am ales sa fac gogoselele goale inauntru pentru ca sunt mai usoare si se pot umple cu diverse creme sau dulceturi.

Ingrediente:
- 500g faina
- 1 plic de drojdie granulata/uscata sau 25g drojdie proaspata
- coaja rasa de la o lamaie sau chiar 2 pentru o aroma mai intensa
- 4-5 linguri de zahar (eu am folosit brun, ca e mai sanatos)
- 2 linguri de ulei
- un praf de sare
- esenta de vanilie
- 250ml apa calda (nu fierbinte)

Apa o amestecam cu zaharul, esenta de vanilie, coaja de lamaie si uleiul. Faina o amestecam cu drojdia granulata si sarea. Turnam ingredientele amestecate cu apa peste faina si framantam un aluat elastic. Daca este totusi prea lipicios, mai puteti adauga faina. Urmeaza sa lasam 1 ora la dospit acest aluat, intr-un castron acoperit cu un prosop curat.

Dupa ce aluatul a crescut, intindem o foaie de aproximativ 5 cm grosime si taiem cu un pahar pentru a face formele rotunde. Le mai lasam inca 10 minute sa se odihneasca.

Incindem uleiul (sa fie cam 2-3 cm de ulei adancime) si punem pe rand gogosile dar cu susul in jos. Acesta este secretul prin care ies goale la mijloc. Dupa ce se prajesc, se intorc pe partea cealalta pana sunt complet gata. Atentie ca se fac foarte repede, trebuie sa stati langa tigaie!

Se pudreaza cu putin zahar pudra (eu am exagerat cu zaharul) si se servesc imediat.
Pofta buna!

Multumesc Betty pentru inspiratie.